roman in ROMANIA a x-a parte

Bai, nene, traiesti in Romania, n-au si astia in dita’mai mall baneasa punct e informatii si harta, tre sa bati tot magazinul, sa-l stii pe de rost ca sa te descurci.. nene astia’s nebuni.. AA, ia uite, niste sageti… zice ca hypermarket, zice ca toaleta, zice ca informartii, aa ia uite in locul informatiilor au pus o masina ca sa-i faca reclama, ce cretini, sa mor eu cu tara asta de kkt. A, ba nu, uite si ghiseul de informatii, “Buna ziua, imi puteti spune magazinul the body shop unde-l gasesc” “mergeti pe aici inainte, apoi cu prima ocazie faceti drepata, inainte de Diesel si apoi mergeti inainte. Il veti vedea undeva pe dreapta” “cool, multumesc”. Na ca au informatii, da’ numa un ghiseu de informatii per dita’mai mall-ul, nici macar o harta , da-i incolo de tampiti. Cumpar ce-mi trebuie din the body shop, tipa n-are sa-mi dea si mie chitanta c-am platit cu cardu’, asta e. Ies in directia pe care-o cred eu buna, ajung la food court, dau de doua harti a magazinului intre timp, nu ma opresc sa ma uit pe ele, stiu doar ca nu e aia iesirea pe care o vroiam eu, ma enervez si ies pe unde apuc si-o iau la talpa prin soare pana la masina. Na, c-aveau si harti pana la urma si eu tot ca vaca merg prin exterior, ca m-am incapatanat sa nu consult harta sa merg pe unde am nevoie… sa fi fost de la blugii mei hiper scurti, hiper rupti si hiper sexy care atrageau prea multe priviri masculine de m-am enervat eu asa??!?!

Gata, am comis-o, dupa numai o saptamana de-am scris ca nu muncesc de pe laptopul asta, chiar asta am facut, am luat pe stick si am adus acasa. Braaaavoooo... nici macar nu era nevoie, numai ca am ars-o eu aiurea pe la firma.. multumesc si pe aceasta cale , stiu ei cui multumesc.... o sa incerce sa spuna ca eu sunt cea care-i retine de obicei, sa nu-i credeti, ar fi minciuna sfruntata. Io sunt un angajat model, i.e. denaturat, dupa cum discutam tot cu oamenii astia carora le multumesc... inca o data :)

Ca de obicei, nu ma pot hotara si o sa scriu doua parti. Una scurta despre laptopul meu miiiic si nooouu si draaaaguuuutz si una si mai scurta despre hainele cele noi ale imparatului sau cum sa mergi dezbracat la servici.
Weekendul asta am primit un laptop. Ceeeee frumooooooooooooooooooooooooooos. Primele lucruri care mi-au trecut prin minte au fost ca in sfarsit pot sa ma car cu el priunde, sa invat, sa-mi scriu disertatia, sa verific mailul whenever needed, sa citesc presa cat pui sta calare pe laptopul celalalt. Sa ma ia dracu, ca fix asa nu as vrea sa fac. Adica, nu o sa mai numar femei imbracate in top negru si sandale crem pe strada, nici nu o sa mai citesc cu orele pe banca si nici nu o s-o mai lalai aiurea, uitandu-ma prin curtile oamenilor, intrebandu-ma cum se cheama florile. Om trai si-om vedea cum o sa il folosesc. Sper sa il folosesc mainly ca sa scriu, cred ca mai bine zic ce nu vreau : nu vreau sa pierd nopti intregi cu el, nici nu vreau sa aduc munca de la birou, nici sa uit de mine atingandu-mi targeturile.


La sfarsitul weekendului, mai exact la inceputul saptamanii am inceput DIN NoU sa merg la serviciul minunat. Si cum orice serviciu minunat merita atentie pe masura, eu m-am gandit ca daca ma imbrac decoltat si transparent, partea de sus, evident decoltata, mai putin evident ca partea de jos, as in fusta , era transparenta, mai putin evident ca e vorba despre fusta dar evident ca era transparenta. Cand mi s-a atentia nu mi s-a parut ca ar fi asa de rau, cert e ca pana la sfarsitul zilei ma simteam despuiata (ma luase si frigul pe deasupra). Una peste alta sper macar ca aratam bine, sexy, provocatoare, ceva acolo, ca sa nu fi facut "efortul" asta intr-aiurea. Na efort, prostie, partea buna e ca, odata cu varsta o sa -mi pese mai putin si nu o sa ma mai simt stinghera, partea proasta e ca, probabil o sa se intample din ce in ce mai des sa arunc haine fara noima pe mine si s-or mai nimeri scurte, mici, traslucide, cu tatzele la vedere si atunci sa te tii(nu de tzate ca o sa fie lasate).

Printre crini

S-a amintit de sinucidere intr-o discutie. Te face sa te gandesti, baai, de ce s-ar sinucide cineva, sunt situatii in care tu ai face-o , da' de ce da?, da de ce nu? niciodata? cum? pai nu ca-n Ion si nici a la Sade si fara pastile si n-ai vrea sa planga nimeni in urma ta...
Deci as face-o daca e nevoie? Da e nevoie vreodata? O fi, dar nu aici voiam sa ajung, la altceva... practic mi-e mai frica de imagine, de cutit, de injectie, de pastile, de gustul amar pe care l-as lasa celorlalti decat de moarte. Mi-e frica de cum o sa mor. Sa fiu linistita acasa in pat si sa am atac de cord in somn sau sa fiu pe munte si sa imi cedeze creierul din cauza presiunii, dar nu in accident de masina(daca ar fi de avion, cred ca as muri de frica pana la impact :) ), nu fortat prin pastile, nu atacata, nu mai vorbesc de alte moduri si mai putin ortodoxe, oribile si nedemne de un om. Prin urmare se pare ca nu mi-e frica de moarte ci de cum se petrece. Si poti sa alegi? Pai probabil ca daca o alegi suna a sinucidere. Totusi e o diferenta, ca nu vreau sa imi aleg timpul si locul, dar as vrea sa inlatur o sumedenie de posibilitati. Si ce fac eu atunci? Nu fac nimic, decat ma gandesc, ca daca totusi as putea sa aleg, daca ar fi etic, daca macar nu mi-ar pasa de etica, m-as inconjura cu crini, dupa ce am aerisit bine, am alergat si innotat toata ziua, am facut curat in casa si m-as culca bustean. Parerea mea e ca prost sa fii dupa o viata agitata pe care ti-au impus-o mai mult altii, sa nu poti controla macar atata lucru si uite ca inca nu se poate, vor mai trece multe generatii pana sa fim liberi. Personal n-as iesi prea castigata pentru ca ramane aspectul cu gustul amar al celorlalti. Cine stie, o sa traiesc 100 de ani, n-o sa mai stie nimeni de mine, nu o sa-i pese nimanui si-o sa-mi fac damblaua. O s-ajung dincolo si-o sa ma intrebe Nodica: "Cum ai ajuns aici?" "Eee, florile astea iti iau tot oxigenul. ;)"

I AM NO TEAM PLAYER

atat am avut de zis

Vecinii de la patru

Asta e numele noului meu roman (si primul). Un coleg mi-a dat ideea, dar nu o sa recunosc nici in ruptul capului, ca doar nu-mi impart castigurile din dreptul de autor. Scriu aici ca sa nu uit, nu musai ca sa vedeti voi (it's not all about you).

Iar femeia

(Mi) se intampla lucruri carora nu le dau nici o importanta pe moment si trec ani, cand deodata imi amintesc de ele si, dupa caz, ma prind remuscarile, am o parere, ceva de spus, mi se pare amuzant.
De exemplu, de ceva vreme, si nu pot sa identific, unde si nici macar ce natie era omul, daca se petrecea in Romania sau Germania). In tot cazul un tip, care cu siguranta imi facea si avansuri, se plangea ca nu poate sa se insoare sau macar sa aiba o relatie (mai) stabila. Ca fetele sunt independente acum, nu le mai trebuie barbati, stau o perioada scurta si apoi, daca nu le convine ceva, incheie. Ce sa zic, bine va face. Sigur as gasi rost de cearta cu unul altul ca nu incurajez intemeierea familiei, ca femeia trebuie sa stea mai in spate. Pai sa stea, la o adica, dar daca are un mare bou in fata care abia se misca. E clar ca, in sfarsit, o femeie poate sa selecteze, sa vada in spatele cui sa stea, daca ea merge prea repede, trebuie sa isi aleaga pe cineva care merge si mai repede, ca sa nu mearga agale si sa (se) rateze de dragul traditiei. Prin urmare, baietii, baieteii, barbatii (si barbateii) trebuie sa dovedeasca si rabdare si inteligenta si capabilitatea de a avea grija de o familie si.... Nu cred ca chiar toate sunt absurde si le cer pe toate in cantitate maxima, dar se orienteaza si ele. De multe ori nici nu o fac constient, pur si simplu se simt frustrate, nesatisfacute, franate etc. si gasesc nod in papura, par nehotarate, le ghideaza instinctul si hormonii, dau vina pe cariera (in cazul in care nu le place) pana la urma parca iese bine.

Parca-i tare bine ca nu trebuie sa te mai mariti cu primul cu care te-ai incurcat si nici nu trebuie sa depinzi de banii altora sau sa stai acasa si sa torni copii. Des ma trezesc (out of nowhere) sa multumesc lui Dumnezeu (tema cu Dumnezeu alta data, da ?!?!) ca m-am nascut in asa vremuri si pot sa ma injur si eu cu lumea in trafic si sa beau in bar singura(as fi renuntat la astea) si sa raspund pentru faptele mele, dar sa am si deciziile mele, multe si nenumarate, mai multe ca barbatul de langa mine (cu unul in plus, cel cu copilul, si daca e vorba de mai multi copii, cu atat mai multe).

Na ce sa zic, e cam greu cred si v-ati cam culcat pe-o ureche, s-a schimbat sistemul deodata, nu ne mai arata nimeni cu degetul (sau macar nu ne pasa) daca va lasam sa va mai maturizati o tzara. Cand ma gandesc la aspectul asta cu femeia puternica, care pana la urma si-a facut loc cam peste tot (desi timid pe alocuri) ma simt ca atunci cand castiga Romania la campionate, nu e meritul meu, dar sunt si eu roman si FEMEIE.

Subiectul urmator e despre unu care mi-a cerut sa dau un examen in locul lui dar sa nu fac bine.

Gandacelul

A trecut o saptmana lenesa, insipida, inodora, incolora, pe care, dintr-un anumit punct de vedere voi incerca sa o prezint obiectiv si cu evenimentele in ordine cronologica.

Una din fetele gascare si-a sarbatorit ziua la mall cu alte fete gascare (si eu - hmm,subiectiva treaba). Toata lumea se asezase la cafea, la o sueta, io cauta de zor stafide pentru vitoarea budinca preparata pentru Bogdan. Ajung la casa transpirata toata, cocosata de alergat prin raioane, fara stafide evindent ca ametitii de-acolo aranjasera de toate pe rafturi dar de stafide nu-si aminteau. Ma rog, la casa mi se cer 70 de lei, eu dau 80, ca la Voluntari, ca sunt smechera, fara numar, pana mea, nu vazusem , aia mi-a dat totusi inapoi surplusul, dar si-a pastrat 50 de bani din rest ("macar atat", o fi gandit ea), plec, fara ciocolata dementa cu 80% cacao si se urla dupa mine, ma intorc, "multumesc, multumesc, ha, ha, ce aiurita sunt...".

Ajung la fete dupa ce le caut bezmetica prin cele zece mese de la Star Bucks, ele nu, iau oamenii in parte si ma uit la ei, ca din zece mese am timp in cateva minute sa le analizez, erau pe terasa. "Madame'", zice Madame', "ii iau si eu o prajiturica Monicai sa cantam si noi la multi ani, ca n-a avut tort..." "Bineeeeeeeeeeeeeee", ii dau 10 lei sa ia o prajitura, "Poate-mi ajung", "Mda, cred ca nu, ca doar nu mergi la metro sa le cumperi - gandesc eu cu mintea mea creata, cu care mai inainte nu gandisem. "Hi, hi, hi, ha, ha, ha cu fetele", cred ca le-am obosit ca o zi de babysitting cu copiii diavolului, le zic ca am baut pepsi si de aia fac asa, pariu ca nu ma crede nimeni, life goes on.

Vine si weekendul, ppetrecem o minunata seara la vecinii nostri, cu un bebe adorabil, si mare diferenta intre mine si el nu prea mai vad, decat ca el e adorabil (a se observa obiectivismul promis). Cand ne intoarcem un alt vecin zice ca sa vina la o bere, pai berea era cam calda pe balcon, ce ma gandesc io, o bag cateva minute in congelator pana vine el. E, na mai venit.

Dimineata vrem sa plecam la niste mini cumparaturi, la farmacie, in parc, tot cu bebe si parintii. "Ce cauta portofelul lui Gabi la noi?" "Pai l-o fi uitat, il sun, ma mir ca n-a sunat inca, de trei zile n-am mai dat pe la noi." Ia uite cumma mir eu din toate. N-am apucat sa-l sun, ca ne-am intalnit cu el ca sa mergem in oras, era Gabi vecinul, nu frate-miu(pe care l-as fi sunat) si fara sa prind de veste, cu mic cu mare trag concluzia ca eu am luat portofelul cu o seara inainte si dusa am fost, acasa, adica in blocul de vis-a-vis.

M-am burzuluit, ca nu eu l-am luat, ca poate Bogdan, ca l-a confundat, ca poate au trecut ei si l-au uitat la noi. Degeaba, se adjudecase, eu am foat ametita, si am inceput sa adun lucruri de prin casa, care semanau cu ce aveam si noi, se pare ca nu gasisem decat portofelul, desi stiu sigur ca au un lampadar inalt de 2 metri, identic cu al nostru, "Cum de nu l-oi fi luat si pe ala?!?"

La farmacie, a fost mult mai bine, am intrat si am stat 20 de secunde uitande-ma la vanzatoare si incalzindu-mi vocea: "AAa, hhh, aaaa, iii, hh ...", mi se sopteste (de catre Simona, vecina mea), "FRAXIPARINE", "AAA, da, Fraxiparin aveti ?" "Ce concentratie " "AAAA, 0,8" "Cate cutii?" "Paaai, aaaa, cate aveti?" (mai cumparasem de cinci ori in ultimile saptamani si nu aveau mai mult de doua intr-o farmacie, de obicei nu aveau deloc) "Cate vreti?" "AAA, ii, hhhh, sa socotesc, aaa, hhh, iii, doua" Platesc.. merg in parc, tralalala, ajung acasa "Cred ca am luat cam multe" (mai aveam doua acasa, socotisem de ma rupsesem).

Ma apuc in forta de gatit, vreau sa recuperez ce n-am facut toata viata si fac o delicioasa mancarica cu cartofi si prepar niste budinca cu branza si stafide. Bogdan ma asista partial, adica sta si face b(r)a(n)za de mine "aaaa, pai sare pui?!" "aaaaaaaaaaaa, nuuuu, zahar, du-te naibii de-aici ca din cauza ta" Adica din cauza lui turnasem jumate de borcon de sare peste branza, pana la urma am acoperit cu miere si mai e jumnate de budinca in frigider. Stafide n-am pus, si nu ca n-am gasit, ca pana la urma am gasit in alta parte, da' am uitat. Scot budinca din cuptor, ma las, pe vine, rapiiid, pana la nivelul cuptorului si buuuf, trantesc fundul de scaunul din spatele meu de mi se lipeste de fund. Eram sigura ca o sa merg cu el cateva zile prin casa pana sa reusesc sa-l scot. Pac, pac vine frate-miu, aramjasem , tacamuri, servetele, macaricaaaa, hmmm "Ce-i asta?" ridica el lingura la mine. "AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA, AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA" "AA" sar doi pasi in spate (de-ai piticului ca nu sunt doi pasi in toata bucataria) "Ce-i aia, are piciorute" Piciorute avea, l-a aruncat Bogdan pe balcon si am faurit tot felul de ipoteze, cum a ajus vietatea acolo. Mie mi s-a luat, desi baietii au mancat voiniceste. Nici noaptea n-am prea dormit... Urmeaza desertul, fara stafide si o berica, daca tot va uitati la meci? Scot din concelator, douya beri bocna. Lumea se tavalea pe jos de ras si intoarceau capul de la mine, uite-i cum se-neaca cu mancarea.

Dupa masa, entertaiment, facem o panarama de test de cultura generala si intrebarea numarul 24 "Cum se numeste boala din imagine?" Era o radiografie la o mana. "Ce naiba ?, Eu nu vad nimic la mana asta, da nu sunt medic, nu stiu sa citesc o radiografie" "Are 6 degete" "Minunat" ma bosumflu, nici eu nu stiu pe cine si astept linistita (creditul - asta am scris prima data, probabil la asta ma gandeam) lunea. Se numea polidactilie.

Un masaj" "Se mai intampla,

Raspuns pentru Catalin

Catalin: "Am lucrat 10 ani intr-o multinationala, care cred ca m-a secat de energie si de emotii poate".

Da, uite, ai pus punctul pe i. De emotii te seaca joburile astea si as mai adauga eu de visuri, de imaginatie, de chef. Si poate nu jobul in sine, dar felul in care sunt organizate, cu regulile lor idioate, si cu noi si mai idioti ca ne lasam dusi asa. Am intrat intr-o hora macabra si dansam, asa de repede ca nici dracu nu mai vede in jur, poate ar merita sa ne oprim, sa ne asezam si la masa si sa mergem la casele noastre, sa mai dam pe la biserica.

Stiu ca intr-o zi voi da dracului si eu stilul asta de viata. Dar inca ma mai simt bine in „competitivitate“ si savurez fiecare moment si fiecare gura de praf, ca atunci cand plec sa ma felicit si sa nu am nici un dubiu asupra deciziei. Idem pentru cei pentru care decid, ar trebui sa aiba parte de acelasi tratament, sa aprecieze razele soarelui de pe o prispa decat de pe un balcon multinational.

Poate-mi gasesc si eu vreo ocupatie “serioasa” care sa-mi aline despartirea de mediul actual. Mi-am obosit colegii aberand ca ar trebui sa muncim mai putin ca ar trebui sa negociem concediile si timpul de lucru, nu doar salariile. Partial poate au dreptate ca visez cam mult, partial cred ca le e frica sa constientizeze haul in care ne aflam.

Am zis de responsabilitate pentru ca am cateva experiente legate de faptul ca m-am apropiat de oameni si am incercat sa-i inteleg, experiente care ma haituiesc si acum.
La tara, unde mi-am petrecut copilaria, aveam mai multi prieteni, printre care un tip foarte haios, istet mult peste medie, am inteles, mica fiind, ca e mai mult decat ceilalti si, in timp, mi s-a confirmat.
A venit momentul sa intre la liceu si sunt sigura ca eu si parintii mei am fi putut insista si l-am fi putut ajuta, cu eforturi destul de mari, clar, dar cu siguranta ar fi meritat. E lipsit de sens sa povestesc cap coada, dar banuiesc ca intelegi.
O vreme faceam pregatire cu liceeni si fiecare in parte era deosebit si dragut, dar vedeai in ei o lipsa de intelegere a lucrurilor in intregul lor si o lipsa cronica de chef. Incercam sa inteleg mecanismul care ii indruma sa aiba o atitudine sau alta si pe masura ce intelegeam, imi dadeam seama cata responsabilitate port si ca degeaba ii inteleg daca nu ii ajut cu nimic. Cele doua ore pe saptamana n-ar fi putut sa acopere si materia si dorinta mea de a le impartasi din putinele mele cunostinte dinafara domeniului tehnic. Mi-e asa dor de ei, daca as da timpul inapoi as face altfel, as capitula mai greu. Acum ma ascund dupa calculator si mi-e asa de usor sa spun una sau alta. Sa-mi multiplic timpul de 10 ori, sa ii conving pe copiii aia sa vina cu mine la teatru si sa citeasca scurta schita de Caragiale. Si nici atat nu citeau, n-aveau timp, uitau… ma priveau suspicios , ca doar faceam tehinici de programare si algoritmi, nu ore de romana, la asta faceau meditatii separate, nu?

Revin, daca afli ca o persoana e capabila de lucruri marete, doar ar avea nevoie de ceva ajutor si indrumare, esti responsabil. Cumva, fotografia iti mai sterge din pacate, poti aduce pe cineva la perfectiune, prin imagine si atitudine cel putin si-i mai indulcesti viata, mai inspiri si pe altii etc. Te invidiez.

Uuui, ce dor imi era. Nu puteam sa ma apropii de nici un calculator(ori din lipsa de timp, ori era "ocupat"), iar pixul si hartia par sa fi devenit obiecte rare si inaccesibile.

Scuze am, din pacate, se pare ca vremurile cand lenea si lipsa de chef erau singurile argumente care stateau in picioare are long gone. DO I miss those days: yes, o fi bine, o fi rau: e rau. Dupa un mic accident intamplat in mica mea familie cu care imi impart traiul zilnic, cu consecinte ceva mai mari ma simt ca si cum mi-amanat partial viata cu cateva luni. Dar la toata urma asta e de bine. Lucruri pe care nu le-as fi facut de buna voie, na c-am fost obligata sa le fac, nu mai zic de faptul ca mai si constientizez care ar trebui sa fie prioritatile.
Deviez, as fi vrut sa vorbesc despre femei si rolul lor in societatea de astazi. Imi dau seama ca intotdeauna au fost niste asistente foarte bune, chiar de neinlocuit cand se intampla ceva cu vreun apropiat(sot, copil, parinte ...). Eei, nu cred ca s-a schimbat situatia, doar ca acum asta presupune si sa te descurci cu tot ce apare. Daca inainte te asteptai sa mai vina varul Ionel din deal cu caruta intre doua ture de coasa si sa te transporte la dispensar, sau vecina Nuta iti aducea vaca de la islaz cand o aducea si pe a ei. Acum oamenii sunt ceva mai putini flexibili, oricat ar fi, la 2 dupa masa e greu sa dai de vreunul, sa fie liber, iar daca mai face si 2 ore pana la tine din capatul celalat de urbe, deja nu mai ai nevoie. Unde bat? Pai unde as putea: domn'le misogin, s-ar putea sa ai nevoie ca femeia sa stea la volan si sa-l si invarta acolo. Na c-am zis-o, eram eu asa nervoasa in trafic, si tot felul de cretini, tampiti, idioti imi taiau calea si franau in fata mea si ma claxonau din spate sa ma urc pe amaratul de pieton care travesrsa strada neregulamentar, si eu ma grabeam la spital si vad doi cretini, tampiti, idioti care se hlizeau cum se chinuia una sa parcheze intre un maldar de masini pe Stefan cel Mare.Si mi-am dat seama ca sunt chiar asa (cretini, tampiti, idioti), ca uite ca e nevoie pe bune sa stea in trafic, sa exerseze, sa se obisnuiasca, ca Doamne fereste sa mergi cu un taximetrist apucat cand ai piciorul in ghips si te doare de te rupe (numai zicem de pret si de "minunata" companie de care ai parte). Bunaoara n-are a face cu talentul(sau valoarea - nici a ei, nici a parintilor:) ), nici cu faptul ca nu stim unde ne e locul (cred ca intuim mai bine ca barbatii), are a face cu a fi practic, cu a merge singur(a)la Baneasa, ca ei(adicatelea voi, barbatii) sa aiba (mai mult) timp sa linga o bere, doua, noua acasa si sa va jucati Star TRek(nu cred ca se cheama asa, but you got the idea) si sa faceti schimb de filme si de abtipilduri cu cei care impartasesc aceleasi hobby-iuri.
Dar de cratita nu scapam si tocami in situatia data am ajuns sa imi cumpar secretele bucatariei. Zice Medelin Voicu (mare om, mare caracter) ca "o femeie nu trebuie sa stea la cratita, dar trebuie sa stie ce sa faca cu ea". Uite ca a nimerit-o bine. In paranteza asa, mie imi place omul asta, nu doar pentru ca e de parere ca in Romania e o mare mizerie, desi ii respect mult pe cei care vad asta, atata timp cat nu contribuie personal la panarama asta. Un coleg care iesise din tara pe vremea cand eu nici nu visam ca o sa fac asta vreodata, povestea ce curat si ingrijit e pe-acolo pe unde fusese si arunca pachetul de tigari fix pe unde se intampla sa-l goleasca. Inca 20 de milioane ca tine si ne-am dus dracu'. Ne-am dus si cu mai putini.