Uitati-va voi cumintei la videoclipul asta si o sa va povestesc si de vacanta prin Romania:
Videoclip scurt de la nunta
duminică, 28 august 2011
luni, 18 iulie 2011
Trec tiganii, trec
Parintii au vesnic o un mod de-a te motiva cu amenintari.
Daca nu inveti o sa ajungi la coada vacii.
Uita-te la omul ala, nu i-a placut cartea , asa o sa ajungi si tu.
Sa nu pui burta pe carte, lasa ca e nevoie si de gunoieri, mama.
Ai mei o aveau pe aia cu: "Te dau la tigani." De cand ma stiu ai mei cum faceam vreo pozna ma dadeau la tigani. Ce sa stie ai mei ca asa de mult imi doream sa plec cu ei. Erau unii tigani nomazi care veneau acolo la mine la tara si doi, un cuplu, erau prieteni cu bunica-mea si cu bunica-miu. Cand veneau o data la cativa ani dormeau la noi. Dormeam toti cinci in aceasi camera, care era si bucatarie, eu dupa soba si stateam pana seara tarziu si ne povesteau. Vorbeau oamenii si de-ale lor si ce se mai intampla prin alte sate. Majoritatea din "tribul" lor stateau la cort, pe islaz, intre case. Imi ziceau ai mei ca sunt mai putini si ca vin mai rar,cand era mama mica veneau des si in serile de iarna manca la la ei in corturi, ca era mai bun decat acasa. Deja cand crescusem nu mai auzisem nimic de ei. Acum sunt sigura ca nu mai vin si ca oricum islazul e acoperit de case noi. Chiar o sa intreb ce se mai stie
Si in ziua de azi astept sa ma dea la tigani, fac eu vreo boacana, poate, poate...
Flamenco are la baza si influiente tiganesti.
Daca nu inveti o sa ajungi la coada vacii.
Uita-te la omul ala, nu i-a placut cartea , asa o sa ajungi si tu.
Sa nu pui burta pe carte, lasa ca e nevoie si de gunoieri, mama.
Ai mei o aveau pe aia cu: "Te dau la tigani." De cand ma stiu ai mei cum faceam vreo pozna ma dadeau la tigani. Ce sa stie ai mei ca asa de mult imi doream sa plec cu ei. Erau unii tigani nomazi care veneau acolo la mine la tara si doi, un cuplu, erau prieteni cu bunica-mea si cu bunica-miu. Cand veneau o data la cativa ani dormeau la noi. Dormeam toti cinci in aceasi camera, care era si bucatarie, eu dupa soba si stateam pana seara tarziu si ne povesteau. Vorbeau oamenii si de-ale lor si ce se mai intampla prin alte sate. Majoritatea din "tribul" lor stateau la cort, pe islaz, intre case. Imi ziceau ai mei ca sunt mai putini si ca vin mai rar,cand era mama mica veneau des si in serile de iarna manca la la ei in corturi, ca era mai bun decat acasa. Deja cand crescusem nu mai auzisem nimic de ei. Acum sunt sigura ca nu mai vin si ca oricum islazul e acoperit de case noi. Chiar o sa intreb ce se mai stie
Si in ziua de azi astept sa ma dea la tigani, fac eu vreo boacana, poate, poate...
Flamenco are la baza si influiente tiganesti.
vineri, 25 martie 2011
Întrebare si raspuns
Rumegând cocenii de pe lânga jug,
S-a-ntrebat odata boul de la plug:
- Doamne, pe când altii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur sa muncesc din greu?...
La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a raspuns din slava: - Pentru ca esti bou...
George Toparceanu
Ce a vrut sa zica povestitorul?
S-a-ntrebat odata boul de la plug:
- Doamne, pe când altii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur sa muncesc din greu?...
La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a raspuns din slava: - Pentru ca esti bou...
George Toparceanu
Ce a vrut sa zica povestitorul?
joi, 9 decembrie 2010
NUNTA
ca-n povesti as adauga eu. Evident poate sunt subiectiva, dar cam asta e omul, subiectiv.
Dupa zece luni de la nunta poate totusi am o opinie mai realista(a se citi mai putin entuziasmata si fara amprenta imediata a evenimentului) despre cei care au facut posibila petrecerea. O sa incerc sa ma rezum la informatii concrete, versiunea ca-n povesti o sa o impratasesc nepotilor.
Sa le luam in ordinea numerelor de pe tricou:
1. Filmarea video a iesit exceleeeent! Tipul asta Vali (Andrei Calinescu pe care o sa il rog sa imi dea niste linkuri sa am cu ce imi sustine parerea) nu m-a intimidat, nu m-a batut la cap, nu a incurcat pe nimeni, dar dupa 5 luni de la eveniment cand mi-am facut timp sa ma uit pe toate cele 4,5 h de filmare aveam impresia ca sunt acolo si am innebunit de fericire, ma uit cu mare placere si-acum cand le mai arat prietenilor - ele au fost mai multe ore de filmare, dar la montaj le-a mai scuturat.
2. Fotograful - un prieten, fost coleg de munca care si-a exersat mana si camera pe nunta mea, again super de treaba a facut pozele bune, ce am observat eu ca acum, de ceva vreme incoace, din ce vad prin portofoliul lui, pozele ii ies foarte bune. Eu stiam la ce ma bag(ca nu era inca profesionist), dar vad ca a fost cu folos si nu-mi pare rau :) O sa adaug si site-ul lui si mai ales, o sa adaug poze dupa sesiunea - trash the dress
3. Familia, rubedeniile si prietenii s-au purtat impecabil. Am mai facut eu mofturi in stanga in dreapta, dar nu m-a taxat nimeni. Ca orice om care traieste intr-o familie complexa, ma asteptam sa mai apara discutii, sa ma enervez, dar n-a fost cazul de data asta nici pe departe. Va doresc de asa oameni s-aveti pe-aproape!
4. Restaurantul Central din Piatra Neamt ofera servicii pe bune. Este destul de scump, mult mai scump decat alte locatii de prin Piatra, au si ceva constrangeri referitoare la bautura, aranjamente, dar noi am cam mers pe mana lor, e drept si din lipsa de timp si a iesit foarte bine. Invitatii au fost impresionati, zic ei de calitatea serviciilor. Noi am comunicat destul de bine cu ei, au fost cateva aspecte unde puteam negocia mai bine. Daca vreti musai detalii intrebati-ma private. Ah, si musai restaurantul de jos, cel mic, de la etaj e cam comunist nitel si cam inghesuit, iar acustica mi se pare un pic proasta.
5. Formatia a fost de milioane. E cea care era la Central, din ce-am inteles urma sa nu mai aiba contract exclusiv cu ei, iar ei canta si in alte localitati. In tot cazul, au cantat foarte foarte frumos, o sa revin si aici macar cu un link si cu numele- rusinor, dar nu stiu cum ii cheama.
6. Cei de la aranjamente - firma Clipa din Piatra, sunt seriosi si cu simt estetic. Ii recomand.
7. Cei de la ansamblul "Floricica de la munte" au jucat dansuri populare, lumea a fost de-a dreptul incantata. A cantat si o fetita tare frumos si, mai nou, au si momente cu dans de societate.
Mie mi-a placut la nunta la mine si lumea zice ca nu numai mie :). Acum ca stiu cum a fost, n-as fi renuntat la ea nici in ruptul capului!
Iertare - celor care se asteaptau sa citeasca altceva pe blogul asta decat sa vada reclame, dar eram datoare cu informatii practice, numai eu stiu cat am cautat saptamani, luni intregi. Voiam sa imi zica cineva da - e bine, nu - e rau, in nici un caz acolo, in nici un caz cu aia(cu argumente desigur). N-am prea gasit, a trebuit sa inchid ochii si sa apas pe acceleratie, pana m-am trezit in avion in drum spre America de Sud.
Dupa zece luni de la nunta poate totusi am o opinie mai realista(a se citi mai putin entuziasmata si fara amprenta imediata a evenimentului) despre cei care au facut posibila petrecerea. O sa incerc sa ma rezum la informatii concrete, versiunea ca-n povesti o sa o impratasesc nepotilor.
Sa le luam in ordinea numerelor de pe tricou:
1. Filmarea video a iesit exceleeeent! Tipul asta Vali (Andrei Calinescu pe care o sa il rog sa imi dea niste linkuri sa am cu ce imi sustine parerea) nu m-a intimidat, nu m-a batut la cap, nu a incurcat pe nimeni, dar dupa 5 luni de la eveniment cand mi-am facut timp sa ma uit pe toate cele 4,5 h de filmare aveam impresia ca sunt acolo si am innebunit de fericire, ma uit cu mare placere si-acum cand le mai arat prietenilor - ele au fost mai multe ore de filmare, dar la montaj le-a mai scuturat.
2. Fotograful - un prieten, fost coleg de munca care si-a exersat mana si camera pe nunta mea, again super de treaba a facut pozele bune, ce am observat eu ca acum, de ceva vreme incoace, din ce vad prin portofoliul lui, pozele ii ies foarte bune. Eu stiam la ce ma bag(ca nu era inca profesionist), dar vad ca a fost cu folos si nu-mi pare rau :) O sa adaug si site-ul lui si mai ales, o sa adaug poze dupa sesiunea - trash the dress
3. Familia, rubedeniile si prietenii s-au purtat impecabil. Am mai facut eu mofturi in stanga in dreapta, dar nu m-a taxat nimeni. Ca orice om care traieste intr-o familie complexa, ma asteptam sa mai apara discutii, sa ma enervez, dar n-a fost cazul de data asta nici pe departe. Va doresc de asa oameni s-aveti pe-aproape!
4. Restaurantul Central din Piatra Neamt ofera servicii pe bune. Este destul de scump, mult mai scump decat alte locatii de prin Piatra, au si ceva constrangeri referitoare la bautura, aranjamente, dar noi am cam mers pe mana lor, e drept si din lipsa de timp si a iesit foarte bine. Invitatii au fost impresionati, zic ei de calitatea serviciilor. Noi am comunicat destul de bine cu ei, au fost cateva aspecte unde puteam negocia mai bine. Daca vreti musai detalii intrebati-ma private. Ah, si musai restaurantul de jos, cel mic, de la etaj e cam comunist nitel si cam inghesuit, iar acustica mi se pare un pic proasta.
5. Formatia a fost de milioane. E cea care era la Central, din ce-am inteles urma sa nu mai aiba contract exclusiv cu ei, iar ei canta si in alte localitati. In tot cazul, au cantat foarte foarte frumos, o sa revin si aici macar cu un link si cu numele- rusinor, dar nu stiu cum ii cheama.
6. Cei de la aranjamente - firma Clipa din Piatra, sunt seriosi si cu simt estetic. Ii recomand.
7. Cei de la ansamblul "Floricica de la munte" au jucat dansuri populare, lumea a fost de-a dreptul incantata. A cantat si o fetita tare frumos si, mai nou, au si momente cu dans de societate.
Mie mi-a placut la nunta la mine si lumea zice ca nu numai mie :). Acum ca stiu cum a fost, n-as fi renuntat la ea nici in ruptul capului!
Iertare - celor care se asteaptau sa citeasca altceva pe blogul asta decat sa vada reclame, dar eram datoare cu informatii practice, numai eu stiu cat am cautat saptamani, luni intregi. Voiam sa imi zica cineva da - e bine, nu - e rau, in nici un caz acolo, in nici un caz cu aia(cu argumente desigur). N-am prea gasit, a trebuit sa inchid ochii si sa apas pe acceleratie, pana m-am trezit in avion in drum spre America de Sud.
Etichete:
filmare nunta,
fotograf nunta,
nunta,
restaurant
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Vizita
Nepoata isi ia de-o aripa noua ei dragoste londoneza si se infatiseaza dinaintea bunicilor de la Valea Glodului. Sa vada si ei oameni din strainatate si sa fie mandri de fata lor, sa ii arate si iubitului cum se traieste la Romania.
...
"Da, femeie, branza aia-ncoace!"
"Da' da si sare"
"Ia-n-da si-o rosie. Si cum domn'le la dumneavoastra-acolo nu se vorbeste romaneste ca la noi?"
"Bunicule, nu-ntelege."
"Nu-ntelege..hmm, da' tu stii sa-i zici?"
"Bine-nteles"
"Pai, zi-i."
"How come you don't speak Romanian in your country?"
"Is this a romanian joke?"
"No, my grandpa asks. Bunicule, asa cum vorbim noi romaneste ei vorbest engleza, o alta limba cu alte cuvinte."
"Ei as, alte cuvinte, da' unde gasesc ei alta cuvinte?" Se uita la domnisor: "I-am za-mi cum se zace la aista" - bunicul se ridica si se duce in spatele scaunului, il ia de spatar, il ridica si-l tranteste usor, accentuat.
"How do you call that?" intreaba fata amuzata
"Chair, we call it chair."
"Cum?"
Fata si baiatul in acelasi timp: "Chair."
"Cieri? Pai cum sa-i zici cer daca-i scaun?"
"Nu e cer e ceei(r)"
"Cieri, da, da. Da' la cer cum zici atunci?"
"How do you call sky?" sopteste fata.
"Sky"
"Cum?"
"Sky" repeta si nepoata.
"Cum sa zici domn'le scai? Pai la minunatia de cer ei zic scai. Pai si la scai cum ii mai zic atunci? Vaca? Ia zi tu cum zici scai?"
"Ah, nu stiu... nu mai stiu cum se zice."
"Eh, pai vezi!"
...
"Da, femeie, branza aia-ncoace!"
"Da' da si sare"
"Ia-n-da si-o rosie. Si cum domn'le la dumneavoastra-acolo nu se vorbeste romaneste ca la noi?"
"Bunicule, nu-ntelege."
"Nu-ntelege..hmm, da' tu stii sa-i zici?"
"Bine-nteles"
"Pai, zi-i."
"How come you don't speak Romanian in your country?"
"Is this a romanian joke?"
"No, my grandpa asks. Bunicule, asa cum vorbim noi romaneste ei vorbest engleza, o alta limba cu alte cuvinte."
"Ei as, alte cuvinte, da' unde gasesc ei alta cuvinte?" Se uita la domnisor: "I-am za-mi cum se zace la aista" - bunicul se ridica si se duce in spatele scaunului, il ia de spatar, il ridica si-l tranteste usor, accentuat.
"How do you call that?" intreaba fata amuzata
"Chair, we call it chair."
"Cum?"
Fata si baiatul in acelasi timp: "Chair."
"Cieri? Pai cum sa-i zici cer daca-i scaun?"
"Nu e cer e ceei(r)"
"Cieri, da, da. Da' la cer cum zici atunci?"
"How do you call sky?" sopteste fata.
"Sky"
"Cum?"
"Sky" repeta si nepoata.
"Cum sa zici domn'le scai? Pai la minunatia de cer ei zic scai. Pai si la scai cum ii mai zic atunci? Vaca? Ia zi tu cum zici scai?"
"Ah, nu stiu... nu mai stiu cum se zice."
"Eh, pai vezi!"
joi, 2 decembrie 2010
Princess stikes back
S-a intamplat in ultima vreme o insiruire de fapte si evenimente care-au pus printesa pe butuci. Nu toate bune, nu toate rele. De fapt, inca nici unul nu poate fi decretat ca fiind bun sau rau. Va trece mult timp pana sa putem trage o concluzie cat de cat obiectiva.
Speram doar ca printesa e pe linia de plutire pentru o buna bucata de-acuma. Valul de negru din fata ochilor s-a risipit, macar asta-i cert.
Speram doar ca printesa e pe linia de plutire pentru o buna bucata de-acuma. Valul de negru din fata ochilor s-a risipit, macar asta-i cert.
luni, 8 noiembrie 2010
Tranteste usa de la dulap, un nor greu de praf si pulbere de lemn stricat se opreste in aer. Vrea sa iasa sa se plimbe, nici nu mai stie de cand n-a vazut lumina zilei. De ieri de doua saptamani? Cine dracu mai poate numara? In casa e mai rau ca intr-un magazin nde antichitati ieftine. In oglinda parca nu-i chiar ea, aduce, dar nu e. Pielea e lasata si plina de pete maronii, ochii adanciti in orbite, numai pupila mai sclipoceste jucausa de dorinta. Dorinta sa ce? Sa iasa, sa vorbeasca cu oamenii, sa danseze, sa arunce priviri incarcate de pasiune, sa alerge pana uita de toate.
Ramane cu privirea fixata in dulap, printre haine, sunt multe, toate-s murdare si nepotrivite. O singura rochie e alba, putin ingalbenita pe alocuri dar nu se cunoaste. E si calcata, nu sifonata ca cele din teanc. Se baga in ea, trage de sfori, sanii in stau moi in corset, pielea se aduna la gat si i se vad oasele. In rest rochia vine bine, e chiar ok partea intarita de la piept ca-i face sanii plini, o stange mai tare la spate sa nu se vada de sus tatzele flesce.
Foarte fain, in sfarsit o haina imaculata si ea mai frumoasa decat in ultima vreme, are un sentiment placut de proaspat si tinerete. Se mai aranjeaza nitel in jumatatea de oglinda, isi prinde cele trei fire asa cum si-a prins parul intotdeauna in coada de cal, trage doua dungi de rosu cu batul de la ruj, mai intoarce odata o privire piezisa si multumita spre oglinda si pleaca.
Coboara cele cinci etaje pe coridorul intunecat pasind mandru pe fiecare treapata. In lumina puternica din fata blocului ramane intepenita pentru cateva minute, apoi isi da o palma peste cap: "Iar mi-am uitat telefonul, mereu fac asa si iar vorbesc singura. Nu ma mai intorc, sa traiasca de-acuma."
Isi continua drumul de-a lungul strazii. Oamenii se feresc de batrana care bantuie in rochie de mireasa.
Ramane cu privirea fixata in dulap, printre haine, sunt multe, toate-s murdare si nepotrivite. O singura rochie e alba, putin ingalbenita pe alocuri dar nu se cunoaste. E si calcata, nu sifonata ca cele din teanc. Se baga in ea, trage de sfori, sanii in stau moi in corset, pielea se aduna la gat si i se vad oasele. In rest rochia vine bine, e chiar ok partea intarita de la piept ca-i face sanii plini, o stange mai tare la spate sa nu se vada de sus tatzele flesce.
Foarte fain, in sfarsit o haina imaculata si ea mai frumoasa decat in ultima vreme, are un sentiment placut de proaspat si tinerete. Se mai aranjeaza nitel in jumatatea de oglinda, isi prinde cele trei fire asa cum si-a prins parul intotdeauna in coada de cal, trage doua dungi de rosu cu batul de la ruj, mai intoarce odata o privire piezisa si multumita spre oglinda si pleaca.
Coboara cele cinci etaje pe coridorul intunecat pasind mandru pe fiecare treapata. In lumina puternica din fata blocului ramane intepenita pentru cateva minute, apoi isi da o palma peste cap: "Iar mi-am uitat telefonul, mereu fac asa si iar vorbesc singura. Nu ma mai intorc, sa traiasca de-acuma."
Isi continua drumul de-a lungul strazii. Oamenii se feresc de batrana care bantuie in rochie de mireasa.
luni, 11 octombrie 2010
wishful thinking
Am chef sa alerg vreo 20 de km asa, pana ajung in padure. Si acolo m-as pune in genunchi de oboseala si as sta asa pana m-ar lua frigul si m-ar rapune de tot la pamant. M-as lasa pe spate si m-as uita le cer in timp ce simt cum ma copleseste umezeala. As inchide ochii si as deveni una cu iarba. Gata, acum e bine, nu-mi mai trebuie nimic, numai sa nu taiati padurea ca va bantui de va ia mama dracului.
marți, 14 septembrie 2010
Third Time Is Lucky
This is going to be the most boring piece of text you've ever encountered. Lay back, press the play button of the embedded melody and watch the pictures... the picture at the bottom of the post as well :)
How our friend Google Translator would say: third time is lucky. The third time I visited Paris was lucky indeed. I was always sure that I don't like Paris and the first two experiences confirmed my suspicions.
This time my dearest took me to a swimming pool where I scared all the kids away to use the water slide, uuuuuuuuuhhhhhhhhaaaaaaaaaa. I like it.. ONCE MORE!
Afterwards we went to Pere Lachaise Cemetery and visited good old friends Georges Enesco, Elvira Popesco, Balzac, Delacroix, Oscar Wilde, Maria Callas, Robert Oppenheimer(the name associated with the atomic bomb), few others as well :P.
In the afternoon we met Maria and her boyfriend at the top of Lafayette Galleries. There were few cozy hours: they had some coffee and I had a cake :D to go, we stayed on the stares of some church admiring the passers by, we had a look in the Apple Store at Louvre (couldn't visit the museum as it was closed already), then a walk in the park and plenty of pictures.
We splitted the roads at Place de la Concorde - they headed to Tour Eifel and we went straight to Montparnase hotel. Got to the top of it - 57 floors and the view was nice, as nice as the view of ciment buildings all the way to the horizon can be.
By the end of the evening we were entering into a Sushi restaurant. Sushi it is then! I was making a completly fool of myself, having no clue how to handle the chop sticks.
The next day we slept our brains out until afternoon, but we still had time for a coffee in the center, for a walk around National Galleries and for an exhibition at Petit Palais.
I can picture myself going there(to Paris) every few weekends for exhibitions, presentations, walkings in the parks, hearing French. Yep
I had lust of some Renoir, more exactly I was dying to see some Renoir. Did't get to see any, but I did see Cezanne and Coubert and it satisfied my needs.

Goustave Courbet - Le Sommeil, 1866
don't even try to think it's indecent, one should have seen our reaction when seeing Origin of the World, at Orsay, few years ago.
Time to come back to Romania: at the customs I got in trouble because of some marzipan that looked like an explosive device. I would have stayed there to eat it all than giving it away. In the plane the family next to me, he and she around 60, were playing spider solitaire on an iPadand they were giving advices to each other on how to play better. Meanwhile I was finishing the Diary of a Bad Year, by J. M. Coetzee (please do not read it Coitze, although it might be exactly how it should be read). This guy received Nobel Prize in Literature in 2003, but for a while he worked as a programmer, computer programmer to make it clear. Just wait to see me, time is not lost....
Coming back to work at the beginning of the week there was one thing deeply persisting in my mind:
"Je m'en fiche!"
How our friend Google Translator would say: third time is lucky. The third time I visited Paris was lucky indeed. I was always sure that I don't like Paris and the first two experiences confirmed my suspicions.
This time my dearest took me to a swimming pool where I scared all the kids away to use the water slide, uuuuuuuuuhhhhhhhhaaaaaaaaaa. I like it.. ONCE MORE!
Afterwards we went to Pere Lachaise Cemetery and visited good old friends Georges Enesco, Elvira Popesco, Balzac, Delacroix, Oscar Wilde, Maria Callas, Robert Oppenheimer(the name associated with the atomic bomb), few others as well :P.
In the afternoon we met Maria and her boyfriend at the top of Lafayette Galleries. There were few cozy hours: they had some coffee and I had a cake :D to go, we stayed on the stares of some church admiring the passers by, we had a look in the Apple Store at Louvre (couldn't visit the museum as it was closed already), then a walk in the park and plenty of pictures.
We splitted the roads at Place de la Concorde - they headed to Tour Eifel and we went straight to Montparnase hotel. Got to the top of it - 57 floors and the view was nice, as nice as the view of ciment buildings all the way to the horizon can be.
By the end of the evening we were entering into a Sushi restaurant. Sushi it is then! I was making a completly fool of myself, having no clue how to handle the chop sticks.
The next day we slept our brains out until afternoon, but we still had time for a coffee in the center, for a walk around National Galleries and for an exhibition at Petit Palais.
I can picture myself going there(to Paris) every few weekends for exhibitions, presentations, walkings in the parks, hearing French. Yep
I had lust of some Renoir, more exactly I was dying to see some Renoir. Did't get to see any, but I did see Cezanne and Coubert and it satisfied my needs.
don't even try to think it's indecent, one should have seen our reaction when seeing Origin of the World, at Orsay, few years ago.
Time to come back to Romania: at the customs I got in trouble because of some marzipan that looked like an explosive device. I would have stayed there to eat it all than giving it away. In the plane the family next to me, he and she around 60, were playing spider solitaire on an iPadand they were giving advices to each other on how to play better. Meanwhile I was finishing the Diary of a Bad Year, by J. M. Coetzee (please do not read it Coitze, although it might be exactly how it should be read). This guy received Nobel Prize in Literature in 2003, but for a while he worked as a programmer, computer programmer to make it clear. Just wait to see me, time is not lost....
Coming back to work at the beginning of the week there was one thing deeply persisting in my mind:
"Je m'en fiche!"
Etichete:
Diary of a Bad Year,
Gustave Courbet,
Paris,
rapsodia romana,
Sommeil
miercuri, 25 august 2010
Amintiri, evident, din copilarie I
Uite, de bunicu mi-e dor (si de bunica). Ne spunea o carca de poezii si din popor si de autori cunoscuti, ne dadea sfaturi si ne impartasea vorbe de duh. De certat nu prea ne certa, de asta aveau ai nostri grija.
Niciodata nu-i paraseam casa/curtea fara sa ne invete el: "Maaai, voi sunteti batosi(eram numai fete) de-a lu' Munteanu, maai, sa le aratati voi lor". N-am stiut niciodata exact cui trebuie sa arat eu ce, dar am cam simtit, am tot simtit pana m-a inghitit sistemul cu totul si acum nici pe la ei nu prea mai trec, nici ca sunt de-a lu' Munteanu si tre' sa arat nu mai simt.
Noi la bunicii astia am fost sapte nepoate, ma rog, si un nepot(a aparut si frate-miu ca o alba ca zapada printre noi mai tarziu). Bunicul saracu' a tot vrut sa ne intoarcem acolo la pamaturile lui, adunate de-a lungul timpului. Sa ne facem doctorite in sat, sa luam cate un baiet gospodar. Si ne tot spunea ca "decat codas la oras, mai bine-n satul tau fruntas". Cred ca dintre toate eu eram cel mai putin vizata si dintre toate eu as fi ramas si m-as intoarce si-acu. Baietul mi l-am ales deja, doctorita nu pot sa ma mai fac, dar sa-mi duc traiul acolo in invatamant si in agricultura parca mi-as imagina. Cat de departe sunt de visul asta nu indraznesc sa ma gandesc si cat de greu e fata de cat cred deja, iar nu indraznesc.
Un frate de-al lui o zicea des pe-asta: "foaie verde de dai n-ai, ia nu da sa vezi cum ai". Cred ca are dreptate, dar in viata mea n-am putut sa aplic zicala asta. Oricum daca nu era spusa de bunicul, nu era valabila.
Si tot satul isi rupea gatul incercand sa se uite peste gard la Gheorghe Munteanu cand i se adunau nepoatele in ograda. Treceau baitanii seara calare pe la poarta, ca numai asa puteau sa isi arunce demn ochii spre noi, altfel trebuiau sa priveasca prin gaurile stramte ale portii, cantand din frunza. Si ce ne hlizeam noi si planuiam cum sa fugim de cu noapte la discoteca. Si cand s-o aflat ce jale si durere-o fost ("Nea Gheorghe, fetili matali o fost aseara tati la camin"). Eu, ca cea mai mica, am scapat cel mai ieftin.
Eu mi-o luam cu alte ocazii, ca stateam catarata pe casa, pe vie, in pomi, in pod, cu capu-n jos, cu cracii sus, de ma boscorodea bunica-mea intruna: "Faaata, hai, tu o sa ni bagi in pamant, dati jos de-acolo ca scuturi via s-apai mai cazi s-o sa zica mata ca n-am avut grija de tine. Faaata, hai, tu trebuia sa fii baiat, ca esti belita de pe curu' boalii."
Si cate mai sunt de povestit. Cum ne faceam frica cand dadea sa se-ntunece ca e necuratul dupa capita. Si muream de frica pan-acasa. O data a trebuit sa ma duc la tzatza Maria, sora lu bunicul, femeie serioasa de 98 de ani. Ea nu era acasa, in schimb sicriul ii statea pe prispa, sub streasina, ferit de ploaie, de-am fugit mancand pamantul, am calcat in tot balegarul fara discriminare pan-am vazut picior de om fluierand, intorcandu-se de la coasa.
Si cum treceam pe la strabunicul si ne punea sa spunem Crezul si stateam in picioare la usa. Omul avusese 5 copii pe care i-a crezcut singur, iar cand a murit la 96 de ani, a inceput maica-mea sa planga, desi era strabunic de pe tata,iar unchi-miu i-a zis "Taci, cumnata,, ca ne rade lumea! O sa zica, uite si la astia, cat vroiau sa mai traiasca?"
Eh si cand mergeam la o matusa, de pe bunic, profesoara, de romana, maaare lucru la vremea ceea. Dardaiam de emotii ce-o sa ne-ntrebe si n-o sa stim. Ba definitia predicatului, ba a substantivului, ba unde s-a nascut Octavian Goga sau George Cosbuc. De complement circumstantial de loc sau de Kafka n-am auzit niciodata. Drept e ca eu eram mititca, dar verisoarele mele erau mai mari.
Aaaaaaleluia cate mi se intamplau acolo si n-o sa mi se mai intample niciodata. Povesteam trei dintre noi, mai apropiate ca varsta, in copac, visin era, si ne hatzanam noi asa pan-am cazut cu tot cu craca. Ca proastele am ascuns craca-n papusoi. Ce bataie ne-am luat si-atunci, uha.
....
PS Am sters postul anterior ca a creat confuzii.
Niciodata nu-i paraseam casa/curtea fara sa ne invete el: "Maaai, voi sunteti batosi(eram numai fete) de-a lu' Munteanu, maai, sa le aratati voi lor". N-am stiut niciodata exact cui trebuie sa arat eu ce, dar am cam simtit, am tot simtit pana m-a inghitit sistemul cu totul si acum nici pe la ei nu prea mai trec, nici ca sunt de-a lu' Munteanu si tre' sa arat nu mai simt.
Noi la bunicii astia am fost sapte nepoate, ma rog, si un nepot(a aparut si frate-miu ca o alba ca zapada printre noi mai tarziu). Bunicul saracu' a tot vrut sa ne intoarcem acolo la pamaturile lui, adunate de-a lungul timpului. Sa ne facem doctorite in sat, sa luam cate un baiet gospodar. Si ne tot spunea ca "decat codas la oras, mai bine-n satul tau fruntas". Cred ca dintre toate eu eram cel mai putin vizata si dintre toate eu as fi ramas si m-as intoarce si-acu. Baietul mi l-am ales deja, doctorita nu pot sa ma mai fac, dar sa-mi duc traiul acolo in invatamant si in agricultura parca mi-as imagina. Cat de departe sunt de visul asta nu indraznesc sa ma gandesc si cat de greu e fata de cat cred deja, iar nu indraznesc.
Un frate de-al lui o zicea des pe-asta: "foaie verde de dai n-ai, ia nu da sa vezi cum ai". Cred ca are dreptate, dar in viata mea n-am putut sa aplic zicala asta. Oricum daca nu era spusa de bunicul, nu era valabila.
Si tot satul isi rupea gatul incercand sa se uite peste gard la Gheorghe Munteanu cand i se adunau nepoatele in ograda. Treceau baitanii seara calare pe la poarta, ca numai asa puteau sa isi arunce demn ochii spre noi, altfel trebuiau sa priveasca prin gaurile stramte ale portii, cantand din frunza. Si ce ne hlizeam noi si planuiam cum sa fugim de cu noapte la discoteca. Si cand s-o aflat ce jale si durere-o fost ("Nea Gheorghe, fetili matali o fost aseara tati la camin"). Eu, ca cea mai mica, am scapat cel mai ieftin.
Eu mi-o luam cu alte ocazii, ca stateam catarata pe casa, pe vie, in pomi, in pod, cu capu-n jos, cu cracii sus, de ma boscorodea bunica-mea intruna: "Faaata, hai, tu o sa ni bagi in pamant, dati jos de-acolo ca scuturi via s-apai mai cazi s-o sa zica mata ca n-am avut grija de tine. Faaata, hai, tu trebuia sa fii baiat, ca esti belita de pe curu' boalii."
Si cate mai sunt de povestit. Cum ne faceam frica cand dadea sa se-ntunece ca e necuratul dupa capita. Si muream de frica pan-acasa. O data a trebuit sa ma duc la tzatza Maria, sora lu bunicul, femeie serioasa de 98 de ani. Ea nu era acasa, in schimb sicriul ii statea pe prispa, sub streasina, ferit de ploaie, de-am fugit mancand pamantul, am calcat in tot balegarul fara discriminare pan-am vazut picior de om fluierand, intorcandu-se de la coasa.
Si cum treceam pe la strabunicul si ne punea sa spunem Crezul si stateam in picioare la usa. Omul avusese 5 copii pe care i-a crezcut singur, iar cand a murit la 96 de ani, a inceput maica-mea sa planga, desi era strabunic de pe tata,iar unchi-miu i-a zis "Taci, cumnata,, ca ne rade lumea! O sa zica, uite si la astia, cat vroiau sa mai traiasca?"
Eh si cand mergeam la o matusa, de pe bunic, profesoara, de romana, maaare lucru la vremea ceea. Dardaiam de emotii ce-o sa ne-ntrebe si n-o sa stim. Ba definitia predicatului, ba a substantivului, ba unde s-a nascut Octavian Goga sau George Cosbuc. De complement circumstantial de loc sau de Kafka n-am auzit niciodata. Drept e ca eu eram mititca, dar verisoarele mele erau mai mari.
Aaaaaaleluia cate mi se intamplau acolo si n-o sa mi se mai intample niciodata. Povesteam trei dintre noi, mai apropiate ca varsta, in copac, visin era, si ne hatzanam noi asa pan-am cazut cu tot cu craca. Ca proastele am ascuns craca-n papusoi. Ce bataie ne-am luat si-atunci, uha.
....
PS Am sters postul anterior ca a creat confuzii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)