miercuri, 6 mai 2009

Printre crini

S-a amintit de sinucidere intr-o discutie. Te face sa te gandesti, baai, de ce s-ar sinucide cineva, sunt situatii in care tu ai face-o , da' de ce da?, da de ce nu? niciodata? cum? pai nu ca-n Ion si nici a la Sade si fara pastile si n-ai vrea sa planga nimeni in urma ta...
Deci as face-o daca e nevoie? Da e nevoie vreodata? O fi, dar nu aici voiam sa ajung, la altceva... practic mi-e mai frica de imagine, de cutit, de injectie, de pastile, de gustul amar pe care l-as lasa celorlalti decat de moarte. Mi-e frica de cum o sa mor. Sa fiu linistita acasa in pat si sa am atac de cord in somn sau sa fiu pe munte si sa imi cedeze creierul din cauza presiunii, dar nu in accident de masina(daca ar fi de avion, cred ca as muri de frica pana la impact :) ), nu fortat prin pastile, nu atacata, nu mai vorbesc de alte moduri si mai putin ortodoxe, oribile si nedemne de un om. Prin urmare se pare ca nu mi-e frica de moarte ci de cum se petrece. Si poti sa alegi? Pai probabil ca daca o alegi suna a sinucidere. Totusi e o diferenta, ca nu vreau sa imi aleg timpul si locul, dar as vrea sa inlatur o sumedenie de posibilitati. Si ce fac eu atunci? Nu fac nimic, decat ma gandesc, ca daca totusi as putea sa aleg, daca ar fi etic, daca macar nu mi-ar pasa de etica, m-as inconjura cu crini, dupa ce am aerisit bine, am alergat si innotat toata ziua, am facut curat in casa si m-as culca bustean. Parerea mea e ca prost sa fii dupa o viata agitata pe care ti-au impus-o mai mult altii, sa nu poti controla macar atata lucru si uite ca inca nu se poate, vor mai trece multe generatii pana sa fim liberi. Personal n-as iesi prea castigata pentru ca ramane aspectul cu gustul amar al celorlalti. Cine stie, o sa traiesc 100 de ani, n-o sa mai stie nimeni de mine, nu o sa-i pese nimanui si-o sa-mi fac damblaua. O s-ajung dincolo si-o sa ma intrebe Nodica: "Cum ai ajuns aici?" "Eee, florile astea iti iau tot oxigenul. ;)"

Niciun comentariu: