Ma omor dupa momentele in care oamenii au emotii si sentimente puternice, cu atat mai mult cand sunt extinse la o masa mare de oameni si mai mult, cand sunt de bine, sunt in spiritul competitiei si al unitatii nationale.
Imi amintesc de Romania - Suedia 1994 eram la bunica-mea in camera cu televizorul si tipam saream, plangeam de draci, de bucurie, se mai trezea bunica-miu si urlam: "tataie, castigam!", mai treceau cateva minute si eram dezamagita cand venea bunica-miu la mine ma intreba: "cum e tataie, castigam?" "nu stiu tataie ca au facut astia egal :(".
Alte dati ma uitam cu tata si mama umbla cu treburi prin casa. Se mai oprea in fata televizorului, cand dadea Romania gol si zicea "vai saracii ailalti, uite ce suparati sunt, mi se rupe inima". Eu cu taica-miu dadeam hi5, ne ridicam brusc de pe pat, stigam o data cu comentatorul si ne uitam la mama ca la OZN-uri "ce dracu, femeia asta tine cu ursul?!?"
La campionatul din Germania eram in Germania si tineam cu Germania, ieseam cu ei pe strazi, cantam, ma luau oamenii in brate de fericire, ii luam si eu pe ei.
La ultimul campionat european parca tineam cu Olanda. Am strigat de n-am mai putut vorbi doua zile.
Imi place pe stadioane, imi place sa ma implic, sa castig, e uimitor cum ma simt de parca am castigat eu, am pierdu eu, iar atmosfera e totul.
Dar de mers nu merg asa des, ma pastrez doar pt campionatele mari, daca m-as pastra pentru cand o sa mai joace Roamania o sa prind paianjeni.
marți, 22 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Absolut genial! Eu îmi amintesc ca mă uitam cu tata la meciuri si eram plini de nervi pe fiecare pasa ratata, iar mama ca sa ne linisteasca dădea "pasiente" si ne zicea mereu ca in cărţi iese bine
prea cool :)))) )
mie mi-ar fi placut sa stie mama sa dea in carti sau sa citeasca in cafea, dar nu mi-as fi imaginat ca se pot impleti lucrurile astea: fotbal si ghicit in carti :))
mda...ca si mila pentru echipa care pierde...normala dar total nelalocul ei printre microbisti...
Trimiteți un comentariu