Toate acele seri in care eram prea lenesi sa iesim in parc, prea saraci sa iesim in club si ne inghesuiam pe patul de o (jumatate de) persoana, ascultam tacanitul de la tastaturile colegilor, ne gandeam ca ei duc o viata plictisitoare si ne plictiseam si noi. Nu stiam ca ne plictiseam, dar stiam ca o sa ne apuce dorul de acele vremuri.
Si ne-apuca... ne-apuca des.
O cititoare ne scrie: Ajutor, fiica mea e anorexică!
Acum o săptămână
2 comentarii:
stiu, cunosc sentimentul acela de melancolie.
nice...
Trimiteți un comentariu