Raspuns pentru Catalin

Catalin: "Am lucrat 10 ani intr-o multinationala, care cred ca m-a secat de energie si de emotii poate".

Da, uite, ai pus punctul pe i. De emotii te seaca joburile astea si as mai adauga eu de visuri, de imaginatie, de chef. Si poate nu jobul in sine, dar felul in care sunt organizate, cu regulile lor idioate, si cu noi si mai idioti ca ne lasam dusi asa. Am intrat intr-o hora macabra si dansam, asa de repede ca nici dracu nu mai vede in jur, poate ar merita sa ne oprim, sa ne asezam si la masa si sa mergem la casele noastre, sa mai dam pe la biserica.

Stiu ca intr-o zi voi da dracului si eu stilul asta de viata. Dar inca ma mai simt bine in „competitivitate“ si savurez fiecare moment si fiecare gura de praf, ca atunci cand plec sa ma felicit si sa nu am nici un dubiu asupra deciziei. Idem pentru cei pentru care decid, ar trebui sa aiba parte de acelasi tratament, sa aprecieze razele soarelui de pe o prispa decat de pe un balcon multinational.

Poate-mi gasesc si eu vreo ocupatie “serioasa” care sa-mi aline despartirea de mediul actual. Mi-am obosit colegii aberand ca ar trebui sa muncim mai putin ca ar trebui sa negociem concediile si timpul de lucru, nu doar salariile. Partial poate au dreptate ca visez cam mult, partial cred ca le e frica sa constientizeze haul in care ne aflam.

Am zis de responsabilitate pentru ca am cateva experiente legate de faptul ca m-am apropiat de oameni si am incercat sa-i inteleg, experiente care ma haituiesc si acum.
La tara, unde mi-am petrecut copilaria, aveam mai multi prieteni, printre care un tip foarte haios, istet mult peste medie, am inteles, mica fiind, ca e mai mult decat ceilalti si, in timp, mi s-a confirmat.
A venit momentul sa intre la liceu si sunt sigura ca eu si parintii mei am fi putut insista si l-am fi putut ajuta, cu eforturi destul de mari, clar, dar cu siguranta ar fi meritat. E lipsit de sens sa povestesc cap coada, dar banuiesc ca intelegi.
O vreme faceam pregatire cu liceeni si fiecare in parte era deosebit si dragut, dar vedeai in ei o lipsa de intelegere a lucrurilor in intregul lor si o lipsa cronica de chef. Incercam sa inteleg mecanismul care ii indruma sa aiba o atitudine sau alta si pe masura ce intelegeam, imi dadeam seama cata responsabilitate port si ca degeaba ii inteleg daca nu ii ajut cu nimic. Cele doua ore pe saptamana n-ar fi putut sa acopere si materia si dorinta mea de a le impartasi din putinele mele cunostinte dinafara domeniului tehnic. Mi-e asa dor de ei, daca as da timpul inapoi as face altfel, as capitula mai greu. Acum ma ascund dupa calculator si mi-e asa de usor sa spun una sau alta. Sa-mi multiplic timpul de 10 ori, sa ii conving pe copiii aia sa vina cu mine la teatru si sa citeasca scurta schita de Caragiale. Si nici atat nu citeau, n-aveau timp, uitau… ma priveau suspicios , ca doar faceam tehinici de programare si algoritmi, nu ore de romana, la asta faceau meditatii separate, nu?

Revin, daca afli ca o persoana e capabila de lucruri marete, doar ar avea nevoie de ceva ajutor si indrumare, esti responsabil. Cumva, fotografia iti mai sterge din pacate, poti aduce pe cineva la perfectiune, prin imagine si atitudine cel putin si-i mai indulcesti viata, mai inspiri si pe altii etc. Te invidiez.

Uuui, ce dor imi era. Nu puteam sa ma apropii de nici un calculator(ori din lipsa de timp, ori era "ocupat"), iar pixul si hartia par sa fi devenit obiecte rare si inaccesibile.

Scuze am, din pacate, se pare ca vremurile cand lenea si lipsa de chef erau singurile argumente care stateau in picioare are long gone. DO I miss those days: yes, o fi bine, o fi rau: e rau. Dupa un mic accident intamplat in mica mea familie cu care imi impart traiul zilnic, cu consecinte ceva mai mari ma simt ca si cum mi-amanat partial viata cu cateva luni. Dar la toata urma asta e de bine. Lucruri pe care nu le-as fi facut de buna voie, na c-am fost obligata sa le fac, nu mai zic de faptul ca mai si constientizez care ar trebui sa fie prioritatile.
Deviez, as fi vrut sa vorbesc despre femei si rolul lor in societatea de astazi. Imi dau seama ca intotdeauna au fost niste asistente foarte bune, chiar de neinlocuit cand se intampla ceva cu vreun apropiat(sot, copil, parinte ...). Eei, nu cred ca s-a schimbat situatia, doar ca acum asta presupune si sa te descurci cu tot ce apare. Daca inainte te asteptai sa mai vina varul Ionel din deal cu caruta intre doua ture de coasa si sa te transporte la dispensar, sau vecina Nuta iti aducea vaca de la islaz cand o aducea si pe a ei. Acum oamenii sunt ceva mai putini flexibili, oricat ar fi, la 2 dupa masa e greu sa dai de vreunul, sa fie liber, iar daca mai face si 2 ore pana la tine din capatul celalat de urbe, deja nu mai ai nevoie. Unde bat? Pai unde as putea: domn'le misogin, s-ar putea sa ai nevoie ca femeia sa stea la volan si sa-l si invarta acolo. Na c-am zis-o, eram eu asa nervoasa in trafic, si tot felul de cretini, tampiti, idioti imi taiau calea si franau in fata mea si ma claxonau din spate sa ma urc pe amaratul de pieton care travesrsa strada neregulamentar, si eu ma grabeam la spital si vad doi cretini, tampiti, idioti care se hlizeau cum se chinuia una sa parcheze intre un maldar de masini pe Stefan cel Mare.Si mi-am dat seama ca sunt chiar asa (cretini, tampiti, idioti), ca uite ca e nevoie pe bune sa stea in trafic, sa exerseze, sa se obisnuiasca, ca Doamne fereste sa mergi cu un taximetrist apucat cand ai piciorul in ghips si te doare de te rupe (numai zicem de pret si de "minunata" companie de care ai parte). Bunaoara n-are a face cu talentul(sau valoarea - nici a ei, nici a parintilor:) ), nici cu faptul ca nu stim unde ne e locul (cred ca intuim mai bine ca barbatii), are a face cu a fi practic, cu a merge singur(a)la Baneasa, ca ei(adicatelea voi, barbatii) sa aiba (mai mult) timp sa linga o bere, doua, noua acasa si sa va jucati Star TRek(nu cred ca se cheama asa, but you got the idea) si sa faceti schimb de filme si de abtipilduri cu cei care impartasesc aceleasi hobby-iuri.
Dar de cratita nu scapam si tocami in situatia data am ajuns sa imi cumpar secretele bucatariei. Zice Medelin Voicu (mare om, mare caracter) ca "o femeie nu trebuie sa stea la cratita, dar trebuie sa stie ce sa faca cu ea". Uite ca a nimerit-o bine. In paranteza asa, mie imi place omul asta, nu doar pentru ca e de parere ca in Romania e o mare mizerie, desi ii respect mult pe cei care vad asta, atata timp cat nu contribuie personal la panarama asta. Un coleg care iesise din tara pe vremea cand eu nici nu visam ca o sa fac asta vreodata, povestea ce curat si ingrijit e pe-acolo pe unde fusese si arunca pachetul de tigari fix pe unde se intampla sa-l goleasca. Inca 20 de milioane ca tine si ne-am dus dracu'. Ne-am dus si cu mai putini.

Iar am tendita sa povestesc cum m-am perpelit toata noaptea in pat, ezitand intre a ma ridica sa scriu si a sta la caldura celuilalt corp, care ma iubeste intermintent. Asaltata de fraze formate doar din cuvinte esentiale, lipsindu-le cuvinte de legatura, ca atunci cand citesti un text si nu ai nevoie si de vocalele din cuvinte ca se patrunzi intelesul lor. Ma gandeam eu asa, sa ma lamentez asupra (in)evolutiei mele, asupra problemelor mele cotidiene si a multitudinii de evenimente care ma coplesesc, pe care nu am timp sa le diger, raman suspendata in toate gandurile astea, cu degetele groase deasupra tastaturii... cui dracu-i pasa de toate ipotezele mele, nu mai zic de lamentarile comune si insipide... Eu nu sunt in stare sa o ascult cu interes nici macar pe mama, de ce ar face cineva asta pentru mine? Dar poate scriu pentru mine si nu e nevoie de un ochi sa iscodeasca prin lada asta, care o sa cada prada timpului si o sa aterizeze intr-un pod sau intr-o boxa, iar cand va fi deschisa se vor gasi acolo de toate, numai ca toate vor fi vechi si ieftine, poate chiar putrede, totul va fi aruncat, poate mai putin lada (care-i lada?). Si cum adica scriu pentru mine? Ce anume e pentru mine, faptul ca m-am ridicat din pat in loc sa ma ghemuiesc mai adanc in mijlocul patului, in pozitia aceea comoda, pe care nu am mai intalnit-o, desi am experienta patului si a somnului. Nu ajuta nici ca scriu, nici ca nu scriu, nici macar ca ma fortez sa transpun panarama asta intr-o insiruire de text pe care sa o inteleaga orice muritor, mai ales eu. Eu, care maine voi fi alta, mai proasta decat azi, fara nici un indiciu incotro m-a dus gandul ieri, incapabila sa mai gust placerile si temerile din trecut, consolandu-ma doar cu certitudinea ca am fost acolo (I've been there), sau macar partea mea fizica, comuna a noastra a fost partasa la ce s-a intamplat.


Totusi ca sa nu las lucrurile asa in aer, daca se osteneste careva sa parcurga poateca asta facuta de mine, poate merita si niste franturi din noptile mele active. Sunt ca un film prost, scormonesc intre daramaturile pe care singura mi le-am provocat, din cand in cand stau prostita in fata lor, intrebandu-ma daca se mai poate salva ceva, daca are rost sa ma irosesc printre ele. Poate mai bine merg sa construiescin alta parte, sa las totul prada timpului, dar daca mai e cineva acolo, care are noevoie de ajutor, care inca poate fi salvat. Ce prostie, chiar daca ar fi, dupa atata timp sigur nu mai traieste. Si daca plec, nu o sa stiu niciodata cine a fost, o veni oare altcineva in urma mea sa caute, vre-un flamand ce cauta prin gunoaie, caruia nu i-a mai ramas nimic din resturile vietii lui si cauta in resturile altuia?

A day at the office

I failed on the first post of this blog, which was about a day at the office. I couldn't live with it and I try to make it up. I consider to express myself through poetry (sometimes).

Life at the office

The entire day plays for an unknown cause, it vanishes away,
Seconds are trickling out of ours lives,
But we're happy that the time's up and "It's Friday!"

Right here and right now we're having this burning elevated discussion
And the very next moment we get really vulgar
Embracing each dirty joke with such passion.

We have the impression that each one's unique and special, that I see,
With his own dreams, attitude and personal life
But we all understand when it's said "Write in C!".

The main leaders, can barely be seen, but I guess that's the trend
Concerning the rest colleagues there's always one
Who gets closer to you and calls you "My friend!"

I would continue the story, about working, about me, about them
But I need to take the brake, the fifth for today
And write an email that invariant ends with

                                      "Best regards, M"


One should notice how pathetic the theme of the "poem" is. I ask for your kind understanding as this is my only reality. I shall attack more abstract topics in the future.

Regrets

I read yesterday that the thing about writing (and I would say about a lot of actions we do) isn't to keep in mind the idea, but to keep the state we are in when we first thing about it. (original in "Scrisori catre fiul meu", Gabriel Liiceanu)

I couldn't agree more. There were so many things in life I missed doing, just because I postponed it and I could never again find the mood for it.

Bottom line:
"Regret for the things we did can be tempered by time; it is regret for the things we did not do that is inconsolable."
- Sydney J. Harris

I'm sure there are plenty of you out there who agree with this quote and heard it hundreds of times and so few who really do something about it(don't take it to extreme).

Doar ochii vorbesc

It's friday, a good day for some, a less good day for others... another way to see how time flies and we get really excited about it. ENJOY!

Revelation

Take advantage of what you like, the way you enjoy it and under no circumstances adopt a common attitude. You might never have the same chance again.

When you like something just leave it the way it is, because you like it! There's no reason to change it to transform it, to make it "normal". Disgusting... never do that again!

Thank God I'm only talking about my curtains.

Check this out

Yet another weekend passed, way too fast and no event or action can make me get rid of the feeling that the time isn't on my side. There's an endless discussion on it, let's not make it longer (from aleph-null to cardinality of the continuum :) .
I guess it is expected to resume my experience I was talking in the previous post. I went to this club (for me it was the first time to go in Romania). The music was great, much better than what I had the chance to hear during the last attempts to party --- here I need help from others to describe it (you can have a sample though).



Being there I certainly had the impression that was not my world (anymore). I couldn't help thinking that those people (and I mainly have in mind the girls - good looking, I admit) were rather young and wasted than sexy and attractive. I found them incredibly superficial and I hoped, deep down inside, that they would get that wise layer that older people get it by default. Confusing... Maybe it was one of the first situations when I understood, how one can go against something just because he can't fit in.

I don't want to say much, I barely want to transmit anything. This has the purpose to remind me later how I felt. The older I get, the narrower the boundaries of my imagination become, the less I am ready to open my mind and my heart and eventually ............

I was also mentioning a photo session, check some out here:

http://picasaweb.google.com/antonmarius/PortretMihaela#5300717131274611938

and the ones I liked the most:

Eventful weekend?

What do people do during a weekend. Personally I sleep a lot, I study less, but I work harder (on cleaning up the house). What else? Reading, cooking, shopping, watching movies, meeting friends (though I try to do this during the weeks on evenings), visiting parents you name it. But this weekend is going to be different (I surely hope).
Tonight, meaning Friday evening I am suppose to go to a gay club, tomorrow I have a photo session with a colleague, and on Sunday, I planned to go out with the girls, instead I will have visitors. So it looks like I shall spend my weekend as a star, or at least as a trendy person (is it !@##!@?@... keine Ahnung).

More coming after....

Center of the Universe

Now why would one act as if the world spins around him/her as if he's the center of the it. And the most natural answer: Because he is. He is the origin for any system, whatever he knows, he does, he learns is related to him. When he tries to see another person's point of view, to objective analyze things, all he really does is to translate the origin to another point. This is rather complicated, if it's about a more complex figure to translate, so I guess this is why most of the people are selfish and egocentric. Another reason than not being able to "calculate" reporting to other systems, might be that for a long time one did not need to make any effort towards it as all(most of) the rest would change their focus on him (take the mother - child example, I love parents that suffocate and restrain their kids).